Those little things...

Cineva ma intreba astazi: "fata, tu iti dai seama ca noi ne irosim viata cu griji si muncind si invatand si nu avem nicio bucurie?".
Cei drept, in ultima vreme, toata lumea este extrem de nemultumita de conditiile de munca, de conditiile sociale etc etc etc ... toata lumea se plange, toata lumea are fel si fel de griji, de probleme care nu se termina niciodata. Si nu, nu poti sa spui ca nu e asa ! Insa, de ce oare am incetat noi sa mai vedem miciile bucurii din viata noastra? Pentru ca totusi ele exista! Nu poti sa spui ca ai parte NUMAI de necazuri, ca nimic bun nu ti se intampla. Daca nu s-ar intampla nimic bun, daca nu ar mai fi bucuriile acelea mici din fiecare zi (sau hai, fie, din aproape fiecare zi), oare de unde am avea noi puterea de a merge mai departe?
Sa-ti dau un exemplu : te trezesti dimineata si vezi ca afara este soare. Hmmm, parca ai mai mult chef sa-ti incepi ziua. Sau, poate afara nu este soare, poate afara ploua, este frig, este rece, este urat. N-ai niciun chef sa te ridici din pat si sa pornesti catre facultate/serviciu. Suna telefonul si auzi un "buna dimineata puiule". Eh, parca asa suna mai bine. Intr-un final te ridici, faci un dush revigorant, iti bei cafeaua in timp ce verifici un mail sau cauti ultimele barfe despre vedete pe net, pleci la munca/scoala. Pe drum frig, urat, iar ploua si tu abia ti-ai indreptat parul, mai trece un dobitoc cu masina pe langa tine si bineinteles căci fix prin balta cea mai mare trece lasandu-ti un frumos "imprimeu" pe haine. Ajungi unde trebuie sa ajungi, lumea plictisita, te duci cu fetele la o barfa mica, altfel nu se poate. Si cum stai tu frumusel asa la curs/munca, iti mai zboara gandul la o facturica de platit, la o rochita, la o pereche de pantofi (pe care bineinteles ca nu le ai, dar le-ai vazut in X magazin si le visezi in sifonierul tau). Mai auzi o melodie, o fredonezi, iar te apuca gandurile ... si dintr-o data apare cineva. NU, nu este soarele de pe cer, intre timp s-a intunecat afara (da, ai sa realizezi ca in ultima vreme timpul trece atat de repede incat la finalul zilei ai impresia ca nu ai facut nimic). Te luminezi la fata, daca iti si zambeste spunandu-ti ca a venit pentru tine, eventual sa te insoteasca catre casa/pub deja parca uiti de frigul indurat, de baltoaca din timpul zilei, de facturica de la telefon (insa nu uiti de rochita si de pantofi...parca ti le doresti mai mult in acel moment!!!). Si te plimbi usor cu el de mana indurand (dar nu prea mult) frigul de afara aruncand cateva zambete sincere, caci doar te face mereu sa zambesti! Daca iti mai ureaza si un somnic pufos/dulce s.a.m.d, deja iti doresti ca noaptea sa treaca mai repede pentru a auzi a doua zi un "neatza pui mic".
Asta e doar un mic exemplu. Pun pariu ca ti-a ramas intiparit in minte "frigul", in niciun caz nu ai sesizat lucrurile alea marunte care totusi conteaza enorm ...
Si asa ca de final : cand ti-ai adus ultima oara aminte de un prieten bun sau o prietena buna din copilarie/liceu l-ai sunat sau ai sunat-o sa vezi ce mai face? Cum te-ai simti daca intr-o zi ai primi un telefon de la o astfel de cunostinta, pur si simplu sa vada ce mai faci, daca esti ok si cum iti mai merge? [daca la final pomeneste ceva de vreo nunta, cum ca se marita si vrea sa te invite, nu se pune!!!]