Adevar sau Minciuna?

Cand sunt intrebati ce nu suporta, majoritatea oamenilor raspund direct si ferm : MINCIUNA!
Acelasi lucru l-as spune si eu. Acelasi lucru poate l-ai spune si tu. Insa, o data ce afirmam ca nu suportam minciuna, asta ar insemna ca noi sa nu mintim niciodata pentru ca este un lucru urat, care nu ne face placere.
S-o credeti voi ca este asa!
Stau si ma gandesc numai de cate ori am mintit. Si aici nu intra ascunderea unor lucruri de genul :
"-Cum a fost aseara?
- Foarte bine, m-am distrat mult, am ajuns in zori acasa"
Faptul ca n-am spus cu cine m-am distrat nu inseamna ca am mintit, inseamna ca am omis "mici" detalii. Dar sa revenim, pana si eu mint care afirm ca nu suport minciuna, fara de care poate nu as putea trai la fel.
Acum depinde cat de mare/grava este minciuna si in ce situatii este folosita. Nu am nimic impotriva "minciunelelor" care ne scapa de multe in viata de zi cu zi sau cu ajutorul carora ii facem pe cei de langa noi sa se simta importanti sau mai bine. Exemple ... ar fi multe ... incepand de la banalul
"-Iubitule, ce zici, imi vine bine rochita asta?
-Da, iubito, iti sta bine oricum! (Ai fi putut arata mult mai bine in altceva numai hai o data caci am intarziat deja!)".
Cum ar fi oare viata fara ele? Numai daca ne imaginam ca el ar fi putut spune cu voce tare ce a gandit, ea sigur se supara, se certau si nu mai plecau nicaieri sau nu mai plecau impreuna. Deci, deseori minciuna folosita in cantitati moderate si atunci cand este cazul, ajuta!
Ce ne facem cu minciunile mai grave pe care oamenii le folosesc pentru a obtine tot felul de beneficii sau pentru a capta atentia, pentru a fi recunoscuti in cercul de prieteni, pentru a mai agata un tip/o tipa noua, pentru a se razbuna pe cineva etc.? Aceea este chiar nesanatoasa. Mai ales cand exista persoane care mint atat de mult si se victimizeaza, ajungand in timp ca nici macar ele sa nu mai fie constiente de propriul adevar, sa traiasca in "lumi paralele".
Si printre atatea minciuni ... adevarul unde este? Este adevarat ca traiesc, ca muncesc, ca am o casa ... pardon , n-am o casa.
Cateodata stau si ma gandesc cat in jurul nostru este adevar si cat minciuna? Pentru ca un lucru cladit pe minciuna, niciodata n-o sa fie adevarat. In plus, mai devreme sau mai tarziu orice minciuna iese la iveala (poate chiar si peste ani de zile, dar tot jenant ramane momentul in care se afla adevarul).
Dar cati dintre noi sunt capabili sa-si recunoasca minciunile si minciunelele si sa indrepte astfel lucrurile? Sau sa nu mai ascunda detalii "nesemnificative"? Sincera sa fiu, mi le-as indrepta pe cele din ultima saptamana in masura in care mi le-as aminti pe toate. Mi le aduc aminte in schimb pe cele importante. Si chiar am de gand sa le indrept, caci doar de aici a pornit toata povestea asta cu adevar si minciuna. Imi place deseori sa fiu sincera ... dar mi-ar placea si mai mult sa fiu sincera mereu. Insa este imposibil sa fii sincer 100%. Macar un 95% tot e bine si vreau sa-l obtin ...